#2 What Remains of Edith Finch
Un joc despre poveștile care fac o familie.
Înainte de orice, mulțumesc celor care s-au abonat în ultima săptămână; e puțin scary că acest mail pleacă spre mai mulți oameni decât cei șapte prieteni aruncați inițial cu japca pe lista de subscriberi, dar asta îmi dă și multă motivație să păstrez ritmul săptămânal pe care mi l-am propus. 🤞
Toată săptămâna am avut o idee foarte clară despre ce voi scrie în newsletterul de azi. Am rumegat-o câteva zile și pusesem chiar și-un plan într-un Google Doc. Dar aseară pe la 9 am terminat de jucat What Remains of Edith Finch și după vreo câteva minute în care m-am uitat în gol la ecranul de început – cât am procesat ce m-a lovit – mi-a fost clar că o perioadă o să-mi tot zboare mintea la asta.
În What Remains of Edith Finch nu te lupți cu nimeni și n-ai de rezolvat vreun puzzle complicat; de fapt, sunt aproape sigură că nici nu poți muri. Jocul e despre poveștile familiei Finch, iar singura informație cu care pleci la drum e că toți au murit. Pe parcurs, în timp ce vizitezi casa ca Edith Finch, singura membră a familiei încă în viață, ajungi să afli ce s-a întâmplat cu ceilalți și să le joci poveștile. Fiecare cameră e ca un muzeu în care m-am oprit să mă uit la fotografiile de pe perete, la jucăriile de pe noptieră sau cărțile din bibliotecă – jocul e plin de referințe din cărți, de la Alice în Țara Minunilor, la Vrăjitorul din Oz. Am înălțat un zmeu într-o furtună, m-am dat în leagăn până am înconjurat creanga de care era legat și am tăiat pește într-o fabrică în timp ce personajul meu visa cu ochii deschiși că e un erou care străbate lumea (am citit după că momentul arată un diagnostic foarte real, maladaptive daydreaming). Toate într-un joc pe care l-am terminat în cam patru ore.
Iar la final cred că am înțeles mai bine de ce m-a durut atât de tare când părinții mei au dărâmat casa bunicilor, unde am crescut, pentru a construi alta nouă în loc. Mobilierul nou, oricât de frumos ar arăta, nu e patul cu recamier pe care găseam dulciuri dimineața când eram copil, lăsate de tataia care mergea la magazin zilnic înainte să mă trezesc; nici caloriferele, oricât de practice, nu erau soba pe care-mi plăcea să țin picioarele iarna în timp ce lemnele pocneau în foc și mamaia îmi aducea ceai de mentă cu pâine prăjită pe plită. Casa veche știa bine cine sunt. Cu cea nouă încă mă împrietenesc.
Așa cum fiecare obiect cu care interacționezi în What Remains of Edith Finch știe foarte bine povestea celui căruia i-a aparținut; poveștile sunt în fotografii, în poezii, jurnale, o bandă desenată sau o animație. Unele mi-au dat răspunsuri clare, altele m-au lăsat cu mai multe întrebări, dar de fiecare dată m-am simțit prezentă. Iar Edith o spune cel mai bine:
„If we lived forever, maybe we’d have time to understand things. But as it is, I think the best we can do is try to open our eyes and appreciate how strange and brief all of this is.”
Găsești What Remains of Edith Finch pe aproape orice platformă (PlayStation – 4 și 5, Xbox One, iOS, Windows sau Nintendo Switch).
Tot din categoria „nu știi de unde sare povestea bună”:
Mariner's Revenge Song – o melodie de la The Decemberists pe care am descoperit-o într-una dintre întâlnirile pe care le aveam regulat în redacția DoR ca să disecăm povești. Trendul cu sea shanties de pe TikTok a trecut, dar bijuteria asta merită ascultată oricând;
tick, tick…BOOM! (Netflix) – unul dintre puținele musicaluri care m-au făcut să mă întorc la muzica din film și să o ascult separat fără să mi se pară lipsită de context. E inspirat de povestea reală a unui tânăr compozitor care-și pune pe umeri presiunea de a crea acel ceva înainte să împlinească 30 de ani;
Only Murders in the Building (Disney+) – un serial cu două sezoane (și un al treilea confirmat) în care apartamentele personajelor (și în general mediile în care le găsești) fac toată caracterizarea de care ai nevoie. Iar primul sezon vine cu un bonus surprinzător, pentru că unul dintre episoade e făcut fără dialog.
Comic Relief
Știu că zilele astea se agită internetul pentru că Netflix caută să limiteze numărul de oameni cu care poți împărți un cont, dar cineva a ridicat o altă problemă foarte validă:
